Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În municipiul Dorohoi a răsunat miercuri, 19 aprilie 2017, alarmele de înştiinţare şi avertizare a populației. Acest fapt s-a datorat desfăşurării exerciţiului de protecţie civilă PROCIV 2017, organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), cu scopul de a pregăti cetăţenii pentru situaţii speciale.
În judeţul Botoşani, pe parcursul zilei de miercuri, în intervalul orar 10,00 – 12,00, s-a putut auzi semnalul de alarmare al sirenelor electrice în oraşele Darabani, Ştefăneşti şi Flămânzi dar şi cele electronice, în municipiul Dorohoi, oraşul Săveni dar şi comunele Drăguşeni, Mileanca, Havârna, Ştiubieni şi Vlăsineşti.
La Dorohoi a fost pusă în funcțiune sirena electronică de la Școala Gimnazială Nr.1, de unde populația a fost avertizată cu privire la căderea unor obiecte din atmosferă.
Aplicaţia a urmărit în principal testarea sirenelor, dar şi modul în care se derulează fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi. Acest exerciţiu ajută la identificarea celor mai bune măsuri care trebuie să fie luate atât pentru protecţia populaţiei şi bunurilor materiale, cât şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Tot miercuri, astfel de exerciţii s-au desfăşurat şi în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi dar şi Bucureşti. Exerciţiul de testare a debutat marți, 18 aprilie 2017, în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea dar va continua şi pe joi, 20 aprilie, când vor fi angrenate şi judeţele Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu – Mare, Sălaj şi Sibiu. Evenimentul se va încheia vineri, 21 aprilie 2017, când sistemele de alarmare vor fi testate în judeţele Arad, Caraş – Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.
Populaţia este sfătuită să rămână calmă, având în vedere că este vorba despre un exerciţiu.
Autor: DorohoiNews.ro
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.